Cântul IV

Pomul vieții

Dar ia să vedem, frăţioare: ce forme în definitiv – cum ar fi zis Stagiritul în peripatetica-i primblare -, ce ceruri ori cercuri de pe Hypersfera crescândă ca o beşică umflătoare născuse unda bing-bangatoare, în spaţiu-timpul extins de la explozia germinatoare şi până la evva-eukaryota, deci până la mama vieţii animale, apărută pe planeta a 3-a de subt soarele-clocitoare, la muuulţi ani după ce big-bang-ul se pierduse în zare ? La aşa forţă împingătoare-creatoare şi la anii lumină ce se consumaseră deja, te-ai aştepta ca răspunsul nici să nu se poată scrie & pronunţa, n-așa? Şi totuşi, mey, formele sau calităţile generate de evoluţia suitoare de la nimicul din secunda bubuitoare spre hypostazele kosmice următoare nu depăşeau numărul elementelor din tabela lu Mendeleev decât cu trei, iar acestea erau: eukaryota, bacteria şi archaea, mey. F. derizoriu, n-aşa??, dar asta e situaţia : deşi galaxiile din fântâna spaţiu-timp nici nu se pot număra, darmite stelele, s-a stabilit cu certitudine că astrele, oriunde s-ar afla, sunt alcătuite din exact aceleaşi elemente anorganice ca şi planeţica noa’, însă eukaryote, bacterii şi archaee ca la mama acas’ n-a mai zărit nicăieri, nimerea, în hyperspace.

Şi deci e limpede că prin jur, pe-acilea, s-a întâmplat ceva! O banală stea, cum sunt miriade de miriade în hyperspa’ (materii alcătuite din hidrogen făcut ghemotoc, care pe măsură ce fuzionează prin foc transgresează-n heliul stelelor fără noroc) a devenit o clocitoare sadea pentru un ovuleţ albastru rupt chiar din ea, întărit, răcit şi dat mai la o parte, cumva, ovuleţ pe care la momentul dat (vezi că n-am zis ordonat?:)) s-a ivit un eon absolutamente ciudat, capabil să se autoguverneze şi autogenereze totodat, care de-atunci creşte, creşte, creşte, părând că nu se mai opreşte, procreind milioane şi milioane de forme a căror diversitate te uluieşte şi care sunt tot atâtea ceruri pe hypersfera germinativă, fireşte, pornind, să zicem, de la protozoarele lu’ peşte, alcătuite dintr-o singură celulă ce abia-abia clipoceşte şi strecurându-se apoi hoţeşte, prin găurile de vierme or prin verigile dintre specii, bunăoară, spre specia or forma superioară, în vreme ce spiţa veche e lăsată în pace – cică – să moară ori să trăiască doar spre a fi păpată / decimată – după caz, naz şi praz – de seminţia superioară or rasa de baz, până o expia sau o dispărea şi asta, cel puţin de necaz, n-aşa? fără şansa de a mai sui vreodată spre treapta, specia, forma, sămânţa sau regnul ce va urma, aiasta fiind moartea a doua, a speciei sau a regnului, helas, tăierea punţilor spre altceva ori spre altcineva or pierderea definitivă a speranţei că specia sau forma respectivă va mai putea învia vreodată, abandonată fiind irevocabil, iată, în iadul formelor or speciilor ce-au fost odată ca niciodată. Să nu ne-amăgim când vedem că pe Pământ trăiesc deodată (de pildă într-o rezervaţie bogată sau într-o regiune binecuvântată) toate speciile care par să fi existat, începând de la microbul pătat sau puricele lat şi până la o gazelă, o crocodiliţă, o girafă sau o fată cu păr de aur şi funduleţ minunat ; căci dintre toate fiinţele de-aci doar una poartă în ea firul roşu al vieţii, mey, copii, deci şansa de a urca spre cerurile următoare, şi mai vii, în vreme ce toate celelalte specii servesc de mâncare, de ambianţă sau de pură-ncântare / întâmplare pentru singura formă suitoare spre hipostazele Vieţii viitoare, fiind rămase acolo unde le-a apucat moartea a doua pe fiecare, în epocile corespunzătoare de dinainte de istoria omului, singura încă suitoare. Numai în mod aparent, aloo, io sau mata suntem contimporani cu gâza ce urcă voiniceşte pe gamba mea sau cu turtureaua ce-o vedem cum tulbură apa rea, înainte de a o bea, sau cu mioriţa laie bucălaie ce paşte bucolic colea, fiindcă-n realitate io locuiesc în cea mai evoluată formă de viaţă existentă pe pământ, chiar dacă aş fi un simplu anonim fără cuvânt or făr’ de cruce pe mormânt, pe când calul, vaca, peștele, firul de iarbă, cămila sau drosofila trăiesc de facto în iadul speciilor de pe care Domnul şi-a luat hăt demult şi mâna, şi mila, aloo…

Advertisements
Posted in Planeta-Ou. Comments Off on Cântul IV