Anexa1

Textul de mai jos – intitulat ab ovoEvanghelia după mine” – a apărut în “Calende”, în 1992, ca o predosvlovie a “Ipotezei Kosmosului Germinativ” – actualmente Cântul IX al „Planetei-Ou” -, text ce va fi fost tipărit tot în „Calende”, într-o primă formă, în 1994 :

Vă întreb ex abrupto: dacă aţi fi superman, sau baremi calu’ năzdrăvan al lui Harap-Alb, ori lampa lu’ Aladin, frecată bine, şi vi s-ar cere să desferecaţi pecetluitele taine în faţa ochilor genuini ai unor simpli cetăţeni – oşteni, pescari, teslari, vameşi, filisteni, mineri, discipoli, precupeţi, belferi, ingineri, complotişti etc –, cum aţi proceda ? Iar dacă teribila provocare vi s-ar fi lansat la anno domini 33 – e.g. –, ce-aţi fi putut face ? Eu zic că n-aţi fi fost mai potenţi ca Nazarineanul însuşi ! Iar acesta ştim ce păţi… oops.

Vă mai întreb : ce credeţi, bre, Iahve ăl Mare, patronu’ căprarilor lu’ Israel, fuse oare mai explicit faţă de ciobanu-i Moise – în defularea pecetluitelor taine –, decât fu Messia faţă de pescaru-i Simon Petru ? Chiar dacă rabbi Anna & Caiaffa sau ceilalţi doctori şi docenţi talmudici n-or să vrea să-mi răspunză, crezându-mă prea mic pentru o aşa întrebare, eu însă cunosc răspunsu’ din Carte. Docţii ar zice perpetuu DA! şi l-ar răstigni succesiv pe christ, inclusiv pe omologul postmodern al acestuia, dacă – doamne fereşte – li s-ar (mai) oferi ocazia! Ţineţi minte cinci cuvinte: cărturarii e tot ca-nainte… oops.

Ai noştri învăţaţi – ortodocşii şi ei, sau mai ales ei – n-au nici o îndoială că „veacul acesta va trece, dar cuvintele sfintei scripturi nu vor trece”. Rezon! Însă ce înţeleg docţii prin scriptură ? Să mă ierte pronia dacă greşesc, dar am impresia că dânşii şi azi interpretează parabolele cărţii ca ciobanul Moise sau ca întâiul papă şi popă creştin, Petru. Or, dacă Petru era un frust – şi nu se poate tăgădui acest lucru –, cărturarii sunt oameni cu multă carte. Şi cu toate astea, docţii n-au făcut decât să aglutineze – în două mii de ani de teosofie – chiar şi intuiţia pe care ucenicii din capătul unghiului o avuseră despre tainele ferecate. Papii şi popii, cu academiile, conciliile, doctorii şi snobilimile lor, ignoră şi azi că, dacă Domnul ar binevoi să-şi dezvăluie încă o dată tainele, Scriptura-i ar trebui recitită & rescrisă din temelii, fiindcă Domnul n-ar mai avea de a face cu hominidul Moise şi nici cu anticul Petru, ci cu actualu Addam. Pariez aşadar că dreptcredincioşii – fixaţi pe canonul milenar sau poticniţi în suişurile evilor după evi – ar fugi de noua Carte a Cărţilor ca de ucigă-l toaca ! Ei ar constata îngroziţi cum o bună parte din cuvintele sacre – pe care le-ar fi vrut asigurate subt munţi de ceară – trec fără jenă în limbajul spurcat al computerelor sau (ţineţi-vă bine) în textele fistichii ale unui poet de sfârşit de veac. Să nu-ţi scuipi în sân, măi dragă?

Mă uitam deunăzi la părintele Ciobotea, de pildă, despre care aflasem că e un un cărturar încărcat de diplome şi nu-mi venea să cred! Popa al nost, deşi-mi fusese introdus în odaia de lucru prin ochiul televizorului şi se răsfrângea într-un fundal în care puteam recunoaşte semnele timpului postmodern, vorbea ca un presbiter al veacului I, dacă nu ca un levit de pe vremea moşului Moshe. ”Iadul” şi „raiul”, „dracii” & „vârcolacii”, „îngerii” de diferite nuanţe luminoase, plus alte personificări de gen, plus – să nu uit – „moartea pre moarte călcând”, au fost singurele vreo 30 de cuvinte pe care le-a cădelniţat, cu un frumos glas baritonal, ce-i drept, emeritul gânditor popesc. Nu mi-am făcut nici măcar iluzia că înalt preasfinţitul foloseşte afumatele-i cântări drept mască pentru o simbolică mai savantă, din moment ce un teosof oricum mai răspopit ca părintele – dom’ Sorin D al nost’ – ne-a convinsără mai demult că el chiar crede în demoni şi că drăcuşorii seamănă cu viziunile flăcăilor puşi la conovăţ, he.

O să-mi ziceţi: da’ cum o să fie cartea cărţilor asta, nouă, meştere ? Lungă, lată au parfumată ? Şi Ieroul ei de Miel va fi, sau de Oţel ? Se va scrie, se va cânta, se va picta, se va calcula ? Va fi câte ceva din toate astea, voila! Iar dacă aţi fi în locul meu aţi şti că Al Treilea Testament e aproape gata, că mai tot ce a fost să fie – s-a scris, s-a cântat, s-a pictat, s-a calculat! În definitiv, Cartea Cărţilor este chiar o carte-a-cărţilor şi dacă sfinţii părinţi au dibuit în neamul hebreesc 66 de cărţi pe care au pus canonul a două testamente, se vor fi găsind în tot Neamul Omenesc, de la Pillat Pontul încoace, măcar încă atâtea spre a mai tocmi un legământ. Dar vă spun că nu sunt 66, ci 6666!

Dacă sfântul canon fu încântat de-o Geneză pre limba crescătorilor de capre, de ce nu ar înghiţi cosmogoniile lu’ Newton, Einstein, Milne, Lemaitre, Gamow? Dacă s-au blagoslovit două Cărţi ale Împăraţilor israeliţi, de ce nu s-ar băga în seamă două sute de istorii ale imperatorilor mult mai străluciţi ca aceia? Dacă s-au uns Cărţile Cronicelor unor triburi arhaice, de ce nu s-ar mirui Cartea Erei Cosmice? Dacă îngenunchem în faţa Înţelepciunii lui Solomon, cum vom sta înaintea sistemelor lui Aristotel, Descartes, Kant, Hegel, Heidegger, Sartre ? Dacă sorbim divinii Psalmi, nu suferim Divina Comedie ? Dacă sanctificăm Plângerile lui Ieremia, de ce nu am sfinţi şi plângerile lui Shakespeare, Beethoven, Mozart, Leonardo, Picasso, Brâncuşi ? Dacă îi venerăm pe Osea, Ioel, Amos, Obadia, ne scârbim de Cervantes, Goethe, Dostoevski, Mann, Joyce ? Dacă Faptele Apostolilor sunt minunate, faptele apostolilor psihanalizei, geneticii, informaticii – sunt mai prejos ?

O să mă întrebaţi, iarăşi: însă cum vom şti că şi al treilea testament e-n canon, amice ? Sincer să fiu, habar n-am! Însă oricum n-o să caz în eroarea pe care a comis-o Benn Pandhera atunci când a zis: „Dacă nu vă place ce spun, credeţi măcar în minunile pe care le ştiţi !” Şi nu e vorba acum de minunile strigate mai-nainte, vezi bine, ci de farmecele magnetice ale insului ce va capsa noul mozaic şi care, dacă pe lângă harul ce i-l va fi dat ăl de sus, va catadicsi să facă şi cevaşilea semne – să îndoaie cuiul fără să-l atingă, să întoarcă racul din necruţătoru-i drum, să umple galantarele naţiunelor ori baremi să ne scape de spleen –, ar căpăta poate un soi de aură paranormală în plus. Dar ce, parcă atunci l-aţi crede ?

Comments Off on Anexa1
%d bloggers like this: